Nu as vrea sa vorbesc acum despre subiectul despre care vorbesc toti consultantii in aceasta perioada, anume faptul ca majoritatea liniilor de finantare din cadrul exercitiului 2014-2020 nu au fost si nu sunt deschise, desi ne aflam in septembrie 2016.

Incerc sa arunc undeva, intr-un colt al creierului meu de care as vrea sa uit, si gandul permanent ca, de la inceputul prezentului exercitiu financiar nu avem un calendar decent al lansarilor liniilor de finantare, o programare reala… Ce tari suntem noi, romanii, cand este vorba de mistocareala… Am tot ras de planul cincinal. Evident, o buna parte din el era compus din minciuni. Insa era o incercare de planificare. Si in anumite aspecte chiar functiona… nu imi vine sa cred ca spun asta, pentru ca nu sunt deloc o simpatizanta a vremurilor apuse. Insa trebuie sa recunosc… chiar functiona! Planificarea nu este inventata de comunisti, atata lucru ar trebui sa stim. Este inventata in antichitate… Si chiar a functionat si functioneaza la nivel de state… Iar noi traim tot in haos si ne miram ca nu avem rezultate.

Parca nu ma tenteaza nici starnesc o noua discutie legata de faptul ca de abia acum (reminder: SEPTEMBRIE 2016!!!) sunt instruiti viitorii evaluatori ai AM POCU, in cadrul unui proiect de asistenta tehnica cu Banca Mondiala… Adica in al treilea an al exercitiului financiar, evaluatorii AM POCU se intreaba cum sa evalueze proiectele depuse de micile lacramioare…

Si ce reprezinta gluma asta proasta cu Mysmis, in conditiile in care Romania are informaticieni de top?

As dori totusi sa ii intreb pe doamna director AM POCU si pe domnul ministru al MFE, ce inseamna, in varianta lor, ghid la consultare? Se incarca pe site-ul ministerului niste ghiduri conditii specifice, necorelate cu conditiile generale, FARA ANEXE SI FARA FORMULARUL DE BUGET. Adica ce se publica, de fapt, spre consultare si cum se respecta cadrul legal in cadrul acestor asa-zise consultari? Reamintesc tuturor celor care citesc acest articol urmatoarele:

Avem Legea nr. 52 din 2003 privind transparenta decizionala in administratia publica.

Aceasta stipuleaza:

Art. 1.
(1) Prezenta lege stabileste regulile procedurale minimale aplicabile pentru asigurarea transparentei decizionale in cadrul autoritatilor administratiei publice centrale si locale, alese sau numite, precum si al altor institutii publice care utilizeaza resurse financiare publice, in raporturile stabilite intre ele cu cetatenii si asociatiile legal constituite ale acestora.

Art. 2.
Principiile care stau la baza prezentei legi sunt urmatoarele:
a) informarea in prealabil, din oficiu, a persoanelor asupra problemelor de interes public care urmeaza sa fie dezbatute de autoritatile administratiei publice centrale si locale, precum si asupra proiectelor de acte normative;
b) consultarea cetatenilor si a asociatiilor legal constituite, la initiativa autoritatilor publice, in procesul de elaborare a proiectelor de acte normative;
c) participarea activa a cetatenilor la luarea deciziilor administrative si in procesul de elaborare a proiectelor de acte normative, cu respectarea urmatoarelor reguli:
1. sedintele autoritatilor si institutiilor publice care fac obiectul prezentei legi sunt publice, in conditiile legii;
2. dezbaterile vor fi consemnate si facute publice;
3. minutele acestor sedinte vor fi inregistrate, arhivate si facute publice, in conditiile legii.

Art. 3.
In sensul prezentei legi, termenii de mai jos se definesc astfel:
a) act normativ – actul emis sau adoptat de o autoritate publica, cu aplicabilitate generala;
b) luarea deciziei – procesul deliberativ desfasurat de autoritatile publice;
c) elaborarea de acte normative – procedura de redactare a unui proiect de act normativ anterior supunerii spre adoptare;
d) recomandare – orice punct de vedere, sugestie, propunere sau opinie, exprimata verbal sau in scris, primita de catre autoritatile publice de la orice persoana interesata in procesul de luare a deciziilor si in procesul de elaborare a actelor normative;
e) obligatia de transparenta – obligatia autoritatilor administratiei publice de a informa si de a supune dezbaterii publicep roiectele de acte normative, de a permite accesul la luarea deciziilor administrative si la minutele sedintelor publice;

Art. 14.
Constituie abatere disciplinara si se sanctioneaza, potrivit prevederilor Legii nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, cu modificarile si completarile ulterioare, sau, dupa caz, potrivit legislatiei muncii, fapta functionarului care, din motive contrare legii, nu permite accesul persoanelor la sedintele publice sau impiedica implicarea persoanelor interesate in procesul de elaborare a actelor normative de interes public, in conditiile prezentei legi.
Nota: Institutii si autoritati publice centrale – Autoritatile executive centrale, a caror competenta se intinde asupra intregului teritoriu al tarii, sunt: Guvernul, ministerele si organele centrale de specialitate ale administratiei publice subordonate Guvernului sau autonome – ADICA SI MFE SI STRUCTURILE SUBORDONATE.

Avand in minte toate aceste prevederi legale, va solicitam ca de acum incolo sa publicati spre consultare prevederile netrunchiate privind depunerea si implementarea proiectelor.

Si, apropo, inca o intrebare pentru domnul ministru: ce semnificatie are urmatoarea fereasta de pe site-ul http://www.fonduri-ue.ro/ :

„Rata de absorbţie curentă:

  • (sume declarate CE) %78.36
  • Rata de absorbţie efectivă (sume rambursate de CE) – 74.21%
  • Stadiul absorbţiei 31 august 2016 – Anexa 1
  • Plati rambursate de CE (total) – 85,26%”

De ce nu se precizeaza ca este vorba despre rata de absorbtie in cadrul exercitiului financiar 2007-2013 cu finalizare in 2015? Nu toate persoanele care acceseaza site-ul MFE stiu acest lucru si pot ramane, Doamne fereste, cu idei gresite…

Astea sunt o parte din mirarile mele, intr-o zi obisnuita…

Teodora Gheorghevici


No Comments on “Ce inseamna ghid la consultare in varianta MFE… printre altele?”

You can track this conversation through its atom feed.

No one has commented on this entry yet.

Lasă un răspuns

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>