De data aceasta reactia mea nu este rapida… dar a trebuit s-o las sa se coaca, inainte de a o pune pe hartie. Problemele de la AMPOSDRU au existat acum 5 ani de zile, au crescut de parca ar fi hranite cu drojdie si, din pacate, se pare ca vor mai persista o vreme, daca oamenii vor fi lasati sa faca tot ceea ce s-au obisnuit sa faca de ani de zile. Declaratiile doamnei Rosu cu ocazia demisiei din functia de director interimar AMPOSDRU ma duc cu gandul la o afirmatie a primului director al acestei institutii, doamna Iova. Intrebata de ce sunt atatea piedici in calea accesarii si derularii unui proiect cu finantare POSDRU de catre orice fel de institutie, in afara Ministerului Muncii si a celor din subordine, doamna Iova a replicat senina ca de fapt problema consta in faptul ca institutiile private nu au capatat experienta in derularea proiectelor pe fondurile de preaderare, in schimb cei de la Ministerul Muncii si institutiile subordonate au aceasta experienta. Este firesc, deci, ca pe listele cu proiectele aprobate in primii ani de POSDRU sa gasim tot felul de agentii… Iata cu gata gratie stimata doamna Iova reusea intr-o fraza sa-i faca tampiti pe majoritatea celor care au dorit sa acceseze fonduri pe POSDRU dar, in acelasi timp, lasa in aer raspunsul la intrebarea… DE CE, daca au castigat institutiile statului atat de multe proiecte pe POSDRU, datorita uluitoarei experiente si expertize pe care o au functionarii lor, repet, DE CE rata de absorbtie este atat de mica si sunt atat de multe probleme pe acest program operational? Au trecut anii si infectia a devenit de nesuportat. Ce parere aveti de faptul ca o persoana cu experienta in administrarea fondurilor structurale – ma refer la doamna Rosu- ajunge sa-si dea demisia de la conducerea AMPOSDRU si sa declare urmatoarele: “Vreau să clarific faptul că am colaborat cu o parte din angajaţii autorităţii de management, cărora vreau să le mulţumesc, din păcate prea puţini pentru a susţine activitatea POSDRU şi pentru a soluţiona problemele cu care ne confruntăm în această perioadă. Personal demotivat financiar cu calificări profesionale limitate, din păcate prea puţini dintre ei şi-au înţeles misiunea şi respectul pe care trebuie să-l poarte instituţiei”, scria doamna Roşu în e-mailul de plecare catre angajatii AM. Dansa enumera totodată şi o serie de deficienţe pe care nu le-a putut remedia în cele patru luni, printre care se numără “plăţile preferenţiale către beneficiari”, lipsa de respect şi tratament preferenţial aplicat beneficiarilor şi întârzieri în procesarea documentelor. “Mulţi (beneficiari – n.red.) au fost la audienţe, mulţi au trimis scrisori rămase fără răspuns, iar problemele nu le-au fost rezolvate din indolenţa unor angajaţi. Alte deficienţe au fost întârzierile în procesarea documentelor, aplicarea neunitară a legislaţiei, îndeplinirea defectuoasă a sarcinilor de serviciu, lipsa de respect faţă de OIR/OI (organismele intermediare – n.red.), cei cărora le mulţumesc pentru munca depusă, mai ales în implementarea recomandărilor Autorităţii de Audit din martie-aprilie 2012”, mai scria Carmen Roşu. Alte nereguli menţionate de fosta şefă a instituţiei au fost blocarea externalizării unor servicii, prin reclamaţii nefondate, întârzieri în furnizarea informaţiilor către conducere pentru a putea lua deciziile relevante în timp util, blocarea oricăror iniţiative de a îmbunătăţi procedurile. Este un lucru bun ca un oficial recunoaste cinstit si public aceste lucruri, pe care noi le comentam doar intre noi. Este insa trist ca functionari care ar dori sa faca treaba, indiferent daca au sau nu functie de conducere sau nu, sunt blocati de masa de incompetenti, carora o doamna Iova le ridica osanale. Iar noi ne izbim de aceste autoritati si preferam sa nu mai depunem si sa nu mai derulam proiecte, ca sa nu ne miscoram durata vietii, enervandu-ne ca ni se cer inutil tone de documente, ni se inventeaza proceduri greu de dus la bun sfarsit si care se transforma in bariere si ca prevederile si termenele contractelor de finantare trebuie respectate doar de beneficiari, nu si de AM. Ce solutii efective gasiti la aceste probleme, domnule ministru Orban? Eu as propune niste teste de evaluare ale functionarilor POSDRU, pe cunostinte si aptitudini legate de adevaratul management de proiect si nu legate de capacitatea de a invarti hartii. Iar rezultatele acestor teste sa le evaluam noi, nepriceputii in ale proiectelor din societatea civila. Si sa ramana functionari la autoritatile de management doar cei care trec aceste teste. In definitiv sunt functionari publici, platiti din banii nostri. Nu ar trebui sa fim subiectul bataii lor de joc, mai degraba ar trebui sa se faca folositori, nu sa ne puna piedici. Nu v-ar conveni tuturor aceasta solutie? Sau derulam si exercitiul 2014-2020 in stilul deja incetatenit? Ca o schimbare brusca in bine s-ar putea sa ne socheze pe toti si stresul face buba mare…


De fapt, poate chiar ne-am reveni dupa o vreme, daca ar incepe sa conteze adevarul.

Nu generalizez acum, desi poate ar trebui, ma gandesc strict la fondurile structurale si dau exemplul POSDRU.

Dupa cum stim cu totii, Comisia Europeana publica anual calendarul lansarilor… si culmea, il respecta! Adica daca publica faptul ca vor deschide o linie de la data X, chiar asta fac. In mare respecta si alocarile financiare anuale. Fac realocari in functie de banii cheltuilti.

Oare cum de functioneaza la ei? Chiar nu au niciun pic de imaginatie? Pai sa-i invatam noi!

In inocenta sa, Comisia a zis astfel pentru POSDRU:
– pentru 2007 se aloca Romaniei 212.973.834 euro
– pentru 2008 se aloca 330.141.809 euro
– pentru 2009 se aloca 452.584.803 euro
– pentru 2010 se aloca 538.429.514 euro
– pentru 2011 se aloca 595.593.519 euro
– pentru 2012 se aloca 666.545.305 euro
– pentru 2013 se aloca 679.876.212 euro.

In total se aloca 3.476.144.996 euro.

Observam ca alocarile anuale sunt crescatoare, ceea ce este logic, deoarece biata Comisie s-a gandit ca in primul an vom depune putine proiecte si vom avea la implementare si mai putine, iar acest lucru va creste gradual, ultimii ani trebuind sa acopere atat proiectele in implementare, cat si prefinantarile pentru cele care de abia incep.

Naivi! Nu se face asa! Se face ca la noi: pierzi aproape integral un an, in care te gandesti cum sa faci ghidurile si legislatia, treburi pe care ar fi trebuit sa fie gata pana la 31 decembrie 2006, dar in fine, timpul este relativ. Apoi incepi sa aprobi proiectele pe criterii politice si inchei contracte pentru 100% din fonduri, ca sa-ti iei de-o grija.

Ce-i aia sa deschizi anual toate liniile de finantare si sa evaluezi anual? Nu conteaza ca o parte din proiecte nu se termina in veci, pentru ca cei care le-au castigat nu au avut de fapt nevoie de ameliorarea unei probleme reale prin proiecte, ci au vrut doar sa invarta ceva bani. Nu conteaza ca din cauza lor sunt blocati cei care cu adevarat ar vrea sa realizeze ceva cu ajutorul acestor fonduri. Nu conteaza ca o tara intreaga sta pe loc si se uita cum o mana de oameni invart caciuli de bani, dar in tara sunt localitati fara curent, apa curenta, retea de gaz si o multime de analfabeti… in 2012!

Atat timp cat Comisia Europeana va accepta ca statul roman sa nu respecte regula alocarii graduale anuale a fondurilor, nu vad cum vom iesi din starea in care suntem, nici in perioada 2014-2020.

Si atata timp cat ghidurile nu vor fi realizate abordand o problema global. De exemplu, presupunem ca sunt un angajator, care produce un anumit gen de instrumente. Sunt suficient de abil, ca genul de instrumente produse de mine sa aiba cautare pe piata chiar in aceasta perioada de criza. Stiu ca voi primi un anumit gen de contracte de executat si ca voi avea nevoie de anumite calificari pentru angajatii mei, ca sa duc la bun sfarsit contractele. Imi dau seama si ca nu am suficienti angajati pentru asta. Asadar, vreau sa-mi instruiesc salariatii, sa angajez cativa tineri care de abia au terminat studiile si cativa someri. Apoi doresc sa-i scolesc pe toti printr-un proiect.

Pentru ca de ani de zile m-am tot dezvoltat, as vrea si sa construiesc un centru de formare in incinta fabricii, la care sa vina atat salariatii mei ,cat si alti oameni din regiunea in care ma gasesc, pentru ca eu as fi singurul furnizor de formare profesionala pe anumite ocupatii din zona. Pot sa fac acest lucru respectand actualele ghiduri si linii de finantare?

Evident, nu!

De ce? Deoarece reabilitarea /modernizarea/ dezvoltarea şi echiparea infrastructurii pentru formare profesională continuă in mediul urban este pe un alt program operational. Deci daca vreau mai mult decat o simpla zugraveala si ceva dotari cu mobilier si echipamente IT, accesez un alt program operational.

Asta este insa ultima din grijile mele, caci pentru instruirea elevilor si studentilor din anii terminali pe ocupatii cerute pe piata muncii am anumite linii de finantare, pentru instruirea salariatilor am o linie de finantare diferita si pentru instruirea somerilor, din nou, am alte linii de finantare. Deci pentru ca sa ma dezvolt trebuie sa depun 3 proiecte pe POSDRU si unul pe POR, POSCCE sau PNDR, depinde ce gen de intreprindere am. Depun 4 proiecte, din care se aproba unul sau doua. Asadar, mai bine ma lipsesc. Si iata ca nu mai contribui cinstit la dezvoltarea mediului de afaceri din Romania. Pierd si eu, pierd si angajatii, pierde si statul. Ei si? Si ne uitam cu mirare la exemplele de buna practica din tarile UE, la proiecte prin care s-au reabilitat hale dezafectate, s-au realizat centre de formare profesionala in ele si s-a dat drumul la formare, atat pentru tineri, cat si pentru adulti, atat pentru salariati ,cat si pentru someri. S-au dezvoltat centre de execelenta, s-au dezvoltat noi sectoare economice in locul celor care au murit.

Deci, pe langa axioma legata de aprobarea din motive politice a proiectelor, cred cu tarie ca principalele doua probleme care trebuie rezolvate pentru urmatorul exercitiu financiar sunt:

-respectarea regulii alocarii graduale anuale a fondurilor si apeluri de proiecte anuale

– Ghiduri care sa nu sparga problemele globale intr-un mod complet rupt de realitate, mod care duce la blocarea initiativei solicitantilor si la nerezolvara reala a problemelor.

Am ratat sansa pentru 2007-2013 si vom avea cu mult mai putini bani alocati pentru 2014-2020. Dar macar in continuare autoritatile noastre ar trebui sa nu-si bata joc de ceea ce Comisia ne pune la dispozitie, in definitiv tot din banii cetatenilor europeni, deci din banii nostri. Caci 1/3 din fondurile Uniunii Europene sunt alocate pentru fonduri structurale, pentru ca taxele pe care le platim sa ni se intoarca in realizari gen infrastructura, spitale, scoli dotate, locuri de munca fie si pe perioada determinata, oameni instruiti care, prin pregatirea lor, reusesc sa-si pastreze locurile de munca. Iar ai nostri nu au facut decat sa emane tone de hartii, de regulamente, de reguli neinteligibile si de declaratii mincinoase, care au dus la pierderea acestor bani si a startului. Contrar parerii lor, stim si noi ce inseamna proiecte, pe fonduri structurale si pe alte fonduri. Trebuie sa-i determinam sa faca ceea ce este corect, altfel nu vom avea niciun viitor.


… dar eu cateodata cred ca traiesc in zona crepusculara. Toata lumea se pricepe la fotbal, la politica si … la proiecturi! Vi s-a intamplat si dumneavoastra ca sa explicati beneficiarului anumite reguli si sa va treziti ca vorbiti singuri? Nu este de ajuns ca autoritatile de management ne chinuiesc cu reguli rigide. Dar deja parca suntem in plin teatru al absurdului cand, dupa ce trecem de furcile caudine ale evaluarii unui proiect si il castigam, ne trezim ca avem probleme tocmai cu… beneficiarul!

Incepand de la formarea echipei de proiect, in care au prioritate persoane carora beneficiarul le este dator, dar care nu au nicio legatura cu proiectul sau cu proiecte in general si terminand cu lipsa de comunicare si cu birocratia. Toate studiile, experienta, tactul, stiinta, imaginatia se inclina si cedeaza in fata atotputerniciei BUNULUI PLAC.

Stiu ca majoritatea beneficiarilor stiu ce ce vor si chiar isi iau in serios rolul de beneficiar. Insa mai sunt si dintre aceia care au senzatia ca un proiect este o sursa in plus de venit, fara nicio implicare sau responsabilitate din partea lor.

Din pacate am avut si experiente de acest gen, mai mult sau mai putin serioase:

  • in unele cazuri era vorba doar de responsabili ai partenerilor care erau prea importanti ca sa raspunda la solicitarile unei necunoscute, ce pareau neimportante, pentru ca nu se pliau pe interesele lor de moment. Ca proiectul sa se finalizeze cu bine, ajungi pana la urma sa le acoperi munca, neputandu-i sa-i inlocuiesti, ca sa nu calci pe bombeu vreo persoana importanta;
  • in unele cazuri era vorba de colegi de echipa care erau prezenti doar in ziua de salariu. Ca si in cazul precedent, ca proiectul sa se finalizeze cu bine, ajungi pana la urma sa le acoperi munca, neputandu-i sa-i inlocuiesti, ca sa nu calci pe bombeu vreo persoana importanta.

Asadar, munca in plus, dar nu ne plangem, ci multumim lui Dumnezeu ca avem unde munci.

Keep reading…